Povestea Mămicii Bonus

Mămica bonus blog de co-parenting

Primul lucru pe care a ținut în mod special să mi-l precizeze, înainte de a-mi pierde capul, a fost că are un copil. A folosit un ton grav, era pregătit să-mi vadă fața căzând în timp real a dezamăgire, era pregătit sufletește să mă vadă fugind. Reacția mea a fost cu totul alta: Minunat! Când îl cunosc și eu? 

Așa am devenit, acum aproape 7 ani, mămică bonus. Bonus, da, pentru că mamă vitregă are deja conotații negative mult prea mari pentru urechile copilului. Nu sunt rea, ca mamele vitrege din povești, nu îi vorbesc urât și nu țip (deși are darul de a mă face uneori să ridic tonul).

you grew in my heart

Copilul Bonus

Când l-am cunoscut pentru prima dată pe acel copil care avea să fie mare parte din sufletul meu, era la masă cu tatăl lui și amândoi purtau câte un polar portocaliu identic. Cel mic seamănă mult cu cel mare, iar faptul că purtau haine la fel a făcut ca asemănarea să fie și mai izbitoare. A fost dragoste la prima vedere și reciprocă. Avea 5 ani și inutil să spun că era adorabil!

Între timp a crescut, este un adevărat pre-adolescent și se bucură de privilegiul de a avea două mame. Își testează limitele, își pune în aplicare cele mai fine strategii de șantaj emoțional și crește. Se enervează când nu-i ies lucrurile cum și-ar dori, nu-i place școala și se auto-intitulează ”tăcut, ca tati”. Se descoperă și nu-i place când eu ”am răspuns la toate”. Își dorește din ce în ce mai multă libertate și încearcă să descopere lumea. Ne pune răbdarea la încercare și se transformă din copilul foarte iubăreț, într-un adolescent care nu mai vrea pupici.

Încă ne alintăm și povestim mult. Se deschide mai greu decât în trecut, dar important este să înțeleagă că nu renunțăm la el, oricât de non-conformist ar fi. Își caută identitatea și e confuz. Nu mă vede ca pe o mamă și asta îmi dă mari avantaje în apropierea față de el.

mama copilului meu

”Mama copilului meu”

Iar eu sunt o norocoasă că mama lui este o femeie rațională care a înțeles de la început cât de important este să comunicăm și noi între noi, adulții. Am lăsat cu toții orgoliile și frustrările, pentru că împreună, creștem același copil. Un soi autohton de co-parenting, din care sperăm să beneficieze cât mai mult cel mic. Iar uneori, când o sun, o întreb plină de haz: Ce face mama copilului meu? Ea se amuză și îmi spune ce face. E bucuroasă că fac parte din viața copilului ei și comunicăm destul de mult.

Nu este ușor, dar ne străduim și asta contează. Suntem conștienți că felul în care ne comportăm noi acum, va influența viitorul adult și relațiile lui. Iar acest lucru este cu mult mai presus decât orice.

Da mai departe:
0

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Nu rata postările Mămicii Bonus!